Marcel Ciolacu despre ROTAȚIA PREMIERILOR: „Nu știm dacă va fi exact pe data de 25 mai. Sunt prevăzute patru schimbări de portofolii”

Publicat: 05/02/2023, 22:52

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat duminică seară că partidul pe care îl conduce va prezenta într-o lună un program de guvernare, care va fi negociat cu colegii de coaliție. Liderul social-democrat mai spune că rotația premierilor va avea loc, însă nu ştie dacă se va întâmpla exact pe 25 mai.

„Nu știm dacă va fi exact pe data de 25 mai și e corect să fie așa, pentru că am făcut o analiză împreună cu primul ministru, cu ministrul fondurilor, cred că prioritatea 1 este atât pentru Executiv, cât și pentru legislativ – jaloanele PNRR”, a spus Marcel Ciolacu la Antena 3.

Întrebat ce mize sunt în afară de schimbarea premierului, Marcel Ciolacu a spus că în această rotație „cea mai importantă miză este să avem și în viitor un guvern în care românii să aibă încredere”. Liderul PSD a mai spus că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis ar putea să fie împotriva acestei rotaţii.

Liderul PSD susține că sunt prevăzute patru schimbări de portofolii în acordul politic pe care PSD și PNL urmează să le discute.

”Sunt ministerele de Finanțe, Justiției, Fondurilor Europene și Transporturilor. Suntem în această discuție. Există întotdeauna o marjă de negocieri politice”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD Spune că s-au remarcat în actualul guvern doi miniștri, unul PNL și altul PSD.

”Doi miniștri care s-au remarcat. Marcel Boloș a făcut într-o perioadă scurtă minuni și Sorin Grindeanu, care a semnat contracte, cât nu s-au semnat în ultimii 10 ani. O eficiență guvernamentală clară, amândoi lăudați de instituțiile europene”, a mai declarat Ciolacu.

Liderul social-democrat anunță că prioritatea guvernului pe care îl va conduce este să se treacă de ”la o economie bazată pe consum, așa cum este acum, cu una bazată pe producție”.

Ciolacu: Eu cred că mulți miniștri se vor regăsi în noul guvern

”Noi, în acest moment, urmează să venim într-o lună de zile cu un nou program de guvernare, pentru că e un nou guvern, iar apoi urmează să îl negociem în coaliție. Apoi să-l discutăm în spațiul public. Pe urmă, lucrurile vor veni de la sine”, a declarat Ciolacu în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Mare parte din miniștri se vor regăsi și în noul guvern, susține Ciolacu.

”Când premierul Ciucă își va demisia, pentru că această rocadă va fi realizată prin demisia premierului, automat demisionează tot guvernul. Urmează apoi desemnarea viitorului guvern. Eu cred că mulți miniștri se vor regăsi în noul guvern. Va fi o analiză făcută de primul ministru, vom face și noi o analiză a eficienței guvernamentale și vom avea această discuție în coaliție. Cred că fiecare dintre partide va veni cu niște modificări”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD a numit și cele mai importante 3 lucruri pe care urmează să le facă în calitate de premier.

”Să vedem exact implementarea PNRR-ului, anul trecut nu au fost sume foarte mari atrase. Să ne îndeplinim toate jaloanele, să venim cu scheme de încurajare a producției, vorbesc de industria alimentară și industriei a materialelor de construcții.

Prioritate majoră să nu mai crească prețurile. Statul să intervină la produsele alimentare, să venim cu o politică coerentă. În acest moment lucrăm și veți vedea că vom vedea pe produsele de bază cu o schemă foarte clară pentru ca produsele de bază să nu mai crească.

Cel mai important e ca la sfârșitul anului să avem o inflație cu o singură cifră. (…) Încet, încet ne creăm credibilitatea în fața românilor să le cerem din nou votul”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal